joi, 2 decembrie 2010

Pledoarie pentru pescuit

Era prin august 1980, cand i-a venit ideea de a-si lua nepotul de 6 ani la pescuit, desi in mintea lui staruia gandul ca poate nu e genul de divertisment demn de copilul asta. Adevarul era ca avea planuri mari pentru el, visa cu totul altceva pentru mormolocul asta a carui venire pe lume parea sa-i ofere o noua tinerete, un nou sens, o perspectiva proaspata si inaltatoare. Se implicase profund in educatia lui, aproape ca acaparase integral controlul asupra oricarui flux de informatii destinate progeniturii, il vroia perfect, intuia in evolutia lui potentiala indeplinirea tuturor aspiratiilor intregii familii, coroana pusa pe tronul masiv al acumularilor de sute de ani pentru un intreg neam.


A oprit masina pe malul unui lac intins din vecinatatea orasului si a descarcat tot din portbagaj. Ii pregatise piciului inca de acasa un “piper” de vreo 4 metri si o linie pentru stationar. Si-a aruncat lansetele
si apoi l-a “inarmat” pe nepot. I-a pus o rama in carlig si i-a aruncat undita in apa pentru prima data. L-a pus sa o scoata, i-a reglat adancimea dupa care l-a indemnat sa o arunce singur. Pe la a patra incercare, pluta s-a asezat, in sfarsit cuminte in pozitie verticala.
- Si acum ce fac? - intreba pustiul.
- Acum, astepti pana vezi pluta miscandu-se, scufundandu-se....- pana sa termine fraza, vazu pluta ca incepe sa tremure, si sa se scufunde ritmic- uita-te la ea- zise, dar vazu ca baietelul era deja cu ochii atintiti catre pana de gasca vopsita, care salta pe suprafata apei.
- Cand se scufunda cu totul, tragi undita afara, mai apuca sa spuna, caci pluta disparuse sub panza apei. Copilul smulse cu putere undita din apa, proiectand la cativa metri in spatele lui firul cu carligul in care se zbatea un splendid... nisipar (guvide de ghiol), de cca. 20grame.
- Bravo, ai prins deja unul, declara entuziasmat - vino sa-ti mai pui o rama. Il privi incantat. Acesta tremura de emotie si ii lua ceva timp pana sa reuseasca sa agate singur o rama in carlig.
- Bunicule, trage din nou! Am mai prins unul! Pustiul era in culmea fericirii si il privea cu ochi scanteietori. In clipa aceea toate indoielile i se risipira, bucuria copilului il contaminase, se simti invadat de o caldura placuta si linistitoare, ca cea pe care o capeti cand te lipesti de cahlele unei sobe in care focul arde de ceva timp, dupa o zi de stat in frig. Il podidira lacrimile. Rasufla adanc si zambi. Incetase sa mai fie arhitectul unui destin de succes. Era din nou bunic. Doar un bunic care isi invata nepotul sa pescuiasca. Era fericit.


…....................

Mi s-a intamplat deseori sa fiu intrebat de catre rude, cunoscuti, prieteni nepescari, ce satisfactie pot gasi in “statul pe malul baltii, cu un bat in mana”. Ma tot gandesc, de multa vreme, la un raspuns. Nu ca n-as avea unul, am mai multe, nu stiu pur si simplu care ar fi acela, suficient de sintetic si indeajuns de elocvent, in asa fel incat dintr-o singura fraza sa le inchid gura tuturor. Ce sa le spun? Ca nici o cafea nu e mai gustoasa decat cea bauta in zori, atunci cand aburul ei se amesteca pierzandu-se in aburul baltii? Ca nu gasesc bucurie mai mare decat aceea de a medita la soarta lumii, tolanit intr-o barca de pescuit agatata la umbra unei salcii pe Dunare? Ca sunt multe locuri in care poti vedea un apus sau un rasarit de soare, dar numai pe malul apei il si simti?
Apoi, mai sunt cei care nu se pot impaca sub nici o forma cu ideologia non-mercantilista a pescuitului. Aud frecvent remarci de genul: “Pai, la cati bani te costa, ai putea pur si simplu sa cumperi peste de la hipermarket”, sau “Ai bagat atatia bani ca sa dai drumul la peste?”. Astora ce poti sa le replici? Eu de regula, le raspund ca taica-meu merge la tenis, cheltuie o gramada pe rachete, mingi, racordaje, echipament, inchiriere teren si vine acasa doar cu zgura in adidasi, iar asta e cazul fericit in care nu joaca pe scandura sau turf. In plus, am observat ca daca invinge, nu-si ia adversarul acasa pentru a-l gati la gratar. Si mai mult, s-a intors acasa nevatamat de cate ori a pierdut.

Mai sunt si cei care se considera firi active si care nu pot accepta plictiseala unei zile de pescuit. Degeaba le spui astora ca pescuitul cu naluci la stiuca, de exemplu, e mult mai activ decat vizionarea obsesiva a meciurilor la televizor, pe care o practica ei.


In final, eu as putea spune doar ca viata mea ar fi fost mult mai searbada, mai pustie daca bunicul meu nu mi-ar fi pus undita in mana, in acea dimineata innorata de august. A facut multe pentru mine si si-a dorit multe pentru mine, dar varga aceea de piper mi-a schimbat cu adevarat cursul vietii, mi-a oferit accesul intr-o lume a frumusetilor autentice si a bucuriilor simple, a intelegerii profunde si a curajului de a gandi si a fi liber cu adevarat. Cu acel gest simplu, bunicul meu mi-a daruit cu adevarat sansa de a deveni un om mai bun, iar acum nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi evoluat lucrurile fara acel bunic, fara acea dimineata, fara acea varga de piper...  In 2003, a plecat sa pescuiasca undeva mai sus, dar mi-a lasat mostenire rasariturile, apusurile, drill-urile si emotiile, toate minunatiile naturii, ca o harta, ca un indrumar al bucuriei nesfarsite, al fericirii perpetue. Cred cu insistenta ca adevarata avere a unui om salasluieste intre tample si sub stern, nu in conturi si in gramezi inestetice de mortar, caramizi si in sicrie de metal cu roti. De aceea spun ca bunicul meu a fost un om bogat. Si indiferent ca a stiut-o sau nu, m-a facut si pe mine mult mai bogat decat mi-as fi putut imagina.



PS. Tuturor celor care pun intrebari, fie ele inteligente sau stupide, curioase sau rautacioase cu privire la acest sport, le recomand calduros: Veniti la pescuit macar o data, s-ar putea sa aflati raspunsuri la mult mai multe intrebari...

8 comentarii:

  1. Draga "FisherKing",
    Mai, te stiam un impatimit al pescuitului, al statului cu batul in balta, sau dupa caz in Dunare, dar un fin mânuitor al cuvintelor, nu mi te închipuiam. Ai talent, tată........ai pe bune. Ar fi cazul să te apuci să-ţi aşterni ideile pe hârtie, poate iţi vei gasi pacea interioară cât şi cea de cuplu. Ar fi cazul să nu mai rătăceşti prin lume şi să te faci mai domestic, poate, cândva vei deveni şi tu bunic şi vei transmite morbul mai departe. E pacat ca o pasiune să se piardă şi să se termine la tine. Geanoglu nu trebuie să rămână un nume, ci o pasiune transmisă din tantă-n fiu, sau în paşi mai mari, măcar..........din bunic în nepot, sau cine ştie, în nepoţi.
    Aşa că dragă prietene, nu te lăsa învins, luptă frumos, agaţă-te de un fir de gută şi lasă pasiunea să meargă mai departe!

    RăspundețiȘtergere
  2. Lasa, ca nici tu nu stai mai slab la capitolul cuvinte si "manuirea" lor, din ce vad. Pacea interioara mi-am gasit-o de mult, am ceva probleme cu lamurirea celei de-a doua sintagme. In tot cazul, vad ca te-a miscat ce ai citit. Cine stie, poate te apuci si tu de "stat cu batu' in balta", nu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos,te felicit! Sincer!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc mult, ma bucur ca ti-a placut!

    RăspundețiȘtergere
  5. Avand in vedere ca vine de la un pescar adevarat, primesc salutul cu respect si il intorc inzecit, alaturi de un "Fire intinse, pe vecie"...

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos!Inteleg perfect prin ce ai trecut pentru ca am trecut si eu prin asta.Difernta este ca eu am pus mana o prajina de trestie si primul meu peste a fost o reginuta(biban soare.
    Nu am sa uit niciodata acele clipe.......
    Felicitari si fir intins!

    RăspundețiȘtergere