Pescar ratacitor - Cara Burun, patria viselor implinite

Pentru cei mai multi soferi, monumentul paraginit inaltat stingher intr-un ocean de campie, in apropierea localitatii Mihai Viteazu, pe drumul dintre Constanta si Tulcea, nu reprezinta decat confirmarea oarecum inutila a faptului ca au trecut dintr-un judet in celalalt.Un simbol trist si derizoriu al unei epoci pline de idei marete, dar imbecile. 

Exista insa si un mic numar de oameni care stiu ca pseudo-obeliscul inestetic din beton si fiare marcheaza inceputul unui alt drum, neasfaltat, spre un loc in care visele iti sunt permise si de multe ori infaptuite. Cu conditia sa fii pescar. Adevarat.

De la monument incepe un drum pamantiu, pe camp, care trece peste o cale ferata, apoi, pe langa o padure si coboara usor spre locul despre care vorbeam. Cara Burun. Renumit atat pentru stiucile sale, cat si pentru statia de pompare care odinioara iriga terenurile din zona, lacul Cara Burun este de fapt, un fel de alveola a Razelmului, mai precis a lacului Golovita, de care se si leaga printr-un canal lung de peste un kilometru, cu adancime variabila. Pentru pescarii de rapitor, Cara Burun are o oferta de doua incinte naturale, intinse pe mai multe zeci de hectare, pline de bradis, rizomi, bariere de stuf si plauri, un habitat ideal atat pentru stiuca si biban, cat si pentru prada lor predilecta. 

Iubitorii de pescuit la crap si la peste pasnic in general, beneficiaza de lungimea canalului amintit mai sus, dar isi pot exercita pasiunea si in anumite zone ale lacului. De-a lungul vremii, apa neagra din Cara Burun a fost martora multor capturi senzationale de stiuca, crap, sau chiar somn de dimensiuni foarte mari. Deasemenea, pescuitul stationar a fost mereu incurajat de prezenta carasilor mari si a populatiei de lin, mult mai numeroasa decat in majoritatea baltilor din Romania.

Intrucat structura malurilor si marginile enorme de stuf reclama accesul cu barca, oferta ihtiologica a locului avea nevoie de un complement turistic. Acesta consta intr-o pensiune cu conditii exceptionale de cazare, cu o oferta culinara incredibila, dotata cu barci si motoare. De ani de zile, inginerul Eugen Saceanu gestioneaza cu maiestrie pasiunile celor atrasi de stiucile adapostite de Cara Burun, de crapii sau somnii uriasi ai acestui loc mirific. Am scris maiestrie, gandindu-ma la selectivitatea in ceea ce priveste clientela, lucru care a permis accesul pe apa doar pescarilor cu bun simt si cu masura in juvelnice.  Din nefericire, oamenii de aici se vad si ei nevoiti sa lupte zilnic cu foamea si lacomia unor exemplare care mai degraba si-ar gasi locul prin parcurile zoo decat pe apa. In 2010, atat timp cat Asociatia Cara Burun a avut desemnat prin lege dreptul de gestiune si ingrijire, s-a reusit stavilirea intr-o buna masura a braconierilor. In conditiile vidului legislativ din acest an insa, acestia au revenit, astfel ca am scos mai mereu plase uitate prin apa si nu o data am dat peste indivizi care pescuiau cu cate 10-12 undite, stand pe camere de tractor sau barcute de plaja, la fel ca cele care se vand pe nimic prin hipermarket-uri si bazare. Nimeni nu conditioneaza pescuitul la Cara Burun de sederea la pensiune, nu toata lumea are bani pentru conditii civilizate, dar ar trebui sa existe un bun simt pescaresc legat de dimensiunile si cantitatea pestelui retinut, de dezastrul produs de plasele monofilament, cat si de respectul pentru ceea ce natura ofera fara sa ceara in schimb decat mila.
Revenind la lucruri mai placute, nu toti cei care vin la Cara Burun sunt pescari manati de fantasmele unor capturi care sa le legitimeze iscusinta. Am intalnit acolo oameni veniti sa admire peisajul, pasarile sau pur si simplu sa-si petreaca un concediu relaxant, intr-un decor minunat, la adapostul unei linisti vindecatoare si sa asculte amuzati povestile pescarilor si vanatorilor, stimulate brusc la ceas de seara, de cate o carafa de vin bun.

Cei mai multi pescari refuza sa accepte iarna ca sezon mort sau inchis, iar vremea, oricat de aspra ar fi, nu-i poate tine in casa. Si pentru pescarii de copca, Cara Burun poate fi considerat un soi de taram al fagaduintei. Nu am auzit vreun pescar venit iarna la copca aici, care sa nu se fi bucurat de participarea stiucii sau a bibanului la demersul sau. Iar cand toate astea sunt insotite de o tuica fiarta si o atmosfera pe masura, simti ca primavara e la o aruncatura de bat.

Ca o concluzie, Cara Burun e un loc frumos care merita fara indoiala vizitat si care, la fel ca mai toate apele noastre, ar merita mai multa atentie si respect din partea celor pe care i-am ales sa legiuiasca. In final, chiar si ei ar trebui sa constientizeze ca daca nu protejeaza resursele, in curand nu vor mai avea de unde sa fure.

Nota: Fotografiile din acest articol au fost realizate de Florina si Robert Pistolea, din Craiova, doi oameni care pretuiesc delta, carora le multumesc si ii salut, cu speranta ca ne vom revedea curand.