sâmbătă, 5 martie 2011

Batranul si ... Bega


L-am intalnit intr-o dupa amiaza frumoasa de mai, in Parcul Rozelor din Timisoara. Hoinaream pe malul Begai, asteptand un tren ce trebuia sa plece spre Bucuresti, tarziu in noapte. Mai intai i-am zarit bicicleta veche, rezemata de o salcie. Dupa copac, se vedeau doua undite cu varfurile indreptate in jos, spre apa. Curios sa intreb si eu pe cineva ce poate prinde in Bega si la ce momeli, m-am apropiat. Intr-o copca sapata in malul de pamant de deasupra digului ce strajuieste raul, sedea un batran maruntel, slabut si negricios, cu ochii atintiti in plutele ce dansau inclinate de curent, la vreo doi metri de mal.