joi, 2 decembrie 2010

Modelul economic Giurgeni - noua Suedie danubiana

Cine a trecut vreodata podul de la Giurgeni-Vadu Oii, pe E85, dinspre Constanta spre judetul Ialomita, nu a putut sa nu observe pe marginea drumului niste oameni executand un fel de dans al ploii, scene de balet de o calitate incontestabila, dupa o coregrafie pe care cred cu tarie ca bastinasii acelor locuri o invata inca dinainte de a deprinde mersul pe jos. Ei se inalta pe varfurile picioarelor si se inclina cu un aer complice spre fiecare masina ce se apropie, tinand bratele intinse in lateral, cu labele mainilor fluturand in plan orizontal.


Nu, nu vor sa decoleze si nici nu se folosesc de acest ritual pentru a se racori. Deasemenea, e departe de ei intentia de a oferi conducatorilor auto un spectacol de divertisment gratuit, ca o compensatie marinimoasa pentru orele de sofat anevoios pe drumurile patriei. Nu, doamnelor si domnilor, ei nu fac altceva decat
sa-si ofere produsele, subscriind cu adevarata piosenie unei povesti de succes, care domina zona respectiva de foarte multi ani: braconaj electric si smenuirea trecatorilor inca suficient de naivi sa opreasca, visand la adevarate chilipiruri piscicole. Produsele? Ei bine, produsele sunt deja exponente ale unei lungi traditii, pentru ca prin partea locului s-au constituit deja adevarate bresle, care rescriu istoria acelor parti, altminteri destul de interesanta. Puteti cumpara de la acesti oameni, la preturi mai mult decat avantajoase, un bogat sortiment de marfuri, cu caracter semi-culinar. Am spus semi-culinar pentru ca de exemplu, inainte de a gati fericiti acasa, pestele cumparat de la ei, trebuie indepartate bilele de rulment cu care acesta a fost indopat ca un curcan, in proportie de cel putin 40% din greutatea lui. Oricum, in cazul in care v-ati bucurat la un borcan de icre de stiuca surprinzator de ieftin, e bine sa detineti un autoturism foarte rapid, deoarece in situatia in care nu ajungeti in timp util acasa, riscati sa desfaceti un borcan plin cu o gelatina cu aspect de meduza toxica si cu un vag miros de peste. In orice caz, daca sunteti cu adevarat hotarat sa cumparati de la ei, renuntati la comoditate si coborati din masina pentru a va introduce singuri pestele in portbagaj, nu-i lasati pe ei sa faca asta sub pretextul ca “nu te mai murdari si matalutza sefu’, lasa-ma pe mine, eu deja miros a peste.” Nu de alta, dar s-ar putea ca la domiciliu, deschizand portbagajul, sa constatati efectul Houdini si ca cel care v-a vandut pestele s-a asigurat ca a ramas si singurul care miroase a peste, iar dumneavoastra veti mirosi a altceva...
Sa nu fim insa rautaciosi sau invidiosi, trebuie sa admitem ca oamenii din Giurgeni demonstreaza o eficienta economica cu iz de industrie japoneza si ca au descoperit valorificarea superioara a produselor, fara sa fi facut nici patru ani de scoala, ceea ce denota fara indoiala o inteligenta superioara si o clarviziune care ar surclasa fara probleme oameni limitati ca Alvin Toffler sau Conrad J Levinson.


Schema e perfecta: in primul rand, investesti intr-o baterie de tractor, un redresor si un transformator ridicator de tensiune. Daca esti la inceput si nu ai fonduri, poti demara cu cateva kilograme de carbid, sau poti folosi butelia nevestei, la care atasezi un furtun a carui lungime trebuie sa fie egala cu adancimea la care vrei sa “pescuiesti”. Ai putea cumpara niste setci, un navod sau un prostovol, dar nu ti-ar servi decat ca recuzita, ca sa pacalesti eventualii trecatori. Ce naiba, toata lumea stie ca astea sunt unelte arhaice si ineficiente, ca si autorizatiile. Ti-ar mai trebui o barca de pescuit, dar pentru inceput poti practica time-sharing-ul, sau te poti asocia cu unul care are deja. Apoi, e bine sa ai ceva pus deoparte pentru partenerii de la Politia de Frontiera, oamenii aia prietenosi, adevarati eroi contemporani, care vegheaza la bunul mers al activitatilor lucrative din zona. Cand le dai banii, ai grija sa-ti treaca numarul de mobil in lista lor, ca sa poti fi avertizat in timp real de eventualele vizite ale mascatilor si ale altor nenorociti invidiosi pe succesul noului model economic. Oricum, taxa la PF e ceva ce dai cu inima deschisa, cu ei te simti in siguranta, iti simti afacerea protejata, nu sunt bani risipiti, ca impozitele la stat. Ti-ar mai fi necesar un stoc de bile de rulment, din alea care fac dintr-un ciortan de 4 chile un crap serios de 7-8. Si sa nu uiti sa dai de baut negriciosului care are masinaria aia din care scoate icre artificiale, ca sa te inscrie si pe tine in lista de clienti. Doar n-oi fi tocmai tu prostul satului, sa vinzi icre autentice si sa strici piata. Armonia sociala e esentiala aici, in locul in care toata lumea se imbogateste...
Asa, acum esti aranjat. In curand vei trece de la congelatorul de acasa la cateva lazi frigorifice, cum au toti vecinii tai si apoi, pana sa te dezmeticesti, vei avea in curte o remorca thermo king, chiar in spatele vilutei pe care o vei construi anul asta. Pai, ce stiu fraierii aia de la oras? Se cred destepti, vin pe aici cu undite, corturi, momeli... te umfla rasul, nu alta. Cand ai vrut sa-i iei la bataie pe aia care campasera pe zona ta si ti-au fluturat pe sub nas un permis de pescuit, te-ai uitat la ei ca la niste picati din luna. Auzi, dom’le, permis de pescuit! La Giurgeni! Mai vorbeau ei in pasareasca aia a lor de ceva, checi end nu stiu ce, adicatelea au venit atatea sute de km ca sa se dea barosani ca stiu limbi straine. Norocul lor ca erai bine dispus, vandusei de trei ori acelasi sturion la alti fraieri ca si ei. Au scapat doar cu o ciomageala. Dar caterinca a inceput abia cand au chemat Politia de Frontiera. Ce te-ai mai distrat cand cafteau aia la ei ca la fasole.. Asa le trebuie daca se baga in treaba oamenilor seriosi, platitori...

Lasand gluma la o parte, fenomenul Giurgeni devine mai lung decat domnia lui Stefan Cel Mare si mai nociv decat explozia de la Cernobal. Anual sunt prinsi, arestati, judecati si invariabil eliberati, cei mai multi dintre ei. Au masacrat literalmente o vasta portiune a Dunarii, sunt legati ombilical de Politia de Frontiera, braconeaza salbatic iar apoi talharesc soferii la sosea. Sunt violenti si isi manifesta absenta quasi-totala a intelectului asupra celor care vin in zona sa pescuiasca sau pur si simplu sa se plimbe. Chiar nu are un final toata povestea asta? Pe vremuri, Giurgeni era un targ dunarean instarit, cu viata proprie si un parfum aparte. Azi e doar un cuib de braconieri salbatici. Mi se rupe inima pentru zona aia atat de frumoasa, macelarita si pustiita in halul asta si de cate ori trec pe acolo si le vad ranjetele tampe pe marginea strazii, in timp ce flutura din maini “imbietor”, imi vine sa trag dreapta de volan fara a reduce viteza. Pana unde trebuie sa ajunga barbaria asta, pentru ca cineva sa reactioneze in mod concret si decisiv? Nu e Giurgeniul singurul loc din Romania in care o mana de imbecili amputati spiritual siluiesc natura si isi otravesc semenii, dar poate ca ar putea deveni primul loc de pe la noi in care bunul simt castiga o lupta. Altfel, Giurgeni va ramane doar o alta expresie a mizeriei care s-a instaurat la noi un ultimele doua decenii. Inca mai e timp, inca mai sunt sanse sa demonstram ca nu am pierdut tot ce era uman in noi, dar traiesc cu senzatia ca ceasul a inceput sa ticaie mai repede decat era obisnuit.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu