A fost o data... Periteasca Mare

Am cunoscut-o pentru prima data pe la jumatatea unui septembrie magnific, atunci cand constienta de apropierea inexorabila a amortelii hibernale, natura palpita, isi traieste din plin bucuria de a se putea manifesta in toata splendoarea ei, mangaind sufletul privitorului cu tablouri vibrante, capodopere inestimabile ce raman zugravite statornic pe peretii subconstientului, fara ca trecerea timpului sa le poata macar ciobi sau zgaria.
Ea, sincera, naiva, inca virgina pe vremea aceea, m-a intampinat cu privirea senina din apele ei limpezi, linistite. Eu, marunt si egoist, venisem sa o cuceresc, sa-i spun minciuni benigne, dar sa o saracesc, sa-i mai rapesc din stiucile care o faceau ravnita atat de mult. Da, dragostea mea avea un pret. Si l-a platit, cu zambetul pe buze, hranindu-mi abundent, dorintele meschine.